Înfiinţarea Reprezentanţei zonale Cluj-Napoca a CAFR

La 21 februarie 2014, la Cluj-Napoca, a fost inaugurată cea de a treia reprezentanţă regională a Camerei Auditorilor Financiari din România, cele înfiinţate anterior având sediile la Iaşi şi Braşov.
La eveniment au luat parte membrii Consiliului CAFR, auditori financiari din judeţele aflate în zona noii reprezentanţe: Alba, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Maramureş, Sălaj, Satu Mare, oficialităţi locale, reprezentanţi ai unor organizaţii profesionale, ziarişti din presa scrisă, radio și televiziune.
În discursul inaugural, prof. univ. dr. Horia Neamțu, preşedintele Camerei Auditorilor Financiari din România, a salutat invitații și membrii Camerei prezenți, mulțumind personalităților locale care au ținut să fie alături la acest moment semnificativ din viața organizației profesionale: Emil Boc, primarul municipiului Cluj-Napoca, Aurelia Cristea, membru al Camerei Deputaților din Parlamentul României și prof. univ. dr. Mihaela Luțaș, prorector al universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.
După prezentarea pe scurt a Camerei Auditorilor Financiari din România, care în cei 15 ani de activitate a reușit să impună în viața economică și socială a României profesia de auditor, venită să confere încredere în afaceri, președintele Horia Neamțu a adăugat: „Evenimentul de azi reprezintă un moment important în îndeplinirea mandatului încredinţat Consiliului de către colegii noştri la Conferinţa Naţională din anul 2011 pentru constituirea unor reprezentanţe zonale, în centre universitare şi localităţi de prestigiu. Iar Cluj-Napoca reprezintă un oraş de referinţă pentru România, cu o bogată viaţă culturală şi economică, cu o istorie şi tradiţii remarcabile şi, totodată, cu perspective certe de dezvoltare şi progres.
Sediul noii reprezentanţe se află acum la dispoziţia auditorilor financiari, a firmelor de audit şi a stagiarilor din şapte judeţe situate în zona de nord-vest a ţării.
Cu siguranţă, având în vedere şi experienţa anterioară în funcţionarea Centrelor teritoriale din Iaşi şi Braşov, printr-o bună organizare vom reuşi ca în cadrul noii reprezentanţe să asigurăm o eficienţă sporită în comunicarea cu membrii din această zonă, consultarea acestora asupra celor mai importante probleme ale organismului nostru profesional, diseminarea rapidă a hotărârilor Consiliului, precum şi distribuirea materialelor editate în sprijinul auditorilor şi stagiarilor. Suntem convinşi că, odată cu înfiinţarea noii reprezentanţe, membrii Camerei şi stagiarii vor beneficia prompt de avantajul unei legături mai operative pentru rezolvarea problemelor legate de obţinerea vizelor anuale, depunerea rapoartelor de activitate, actualizarea datelor din evidenţa aferentă Registrului Public al Auditorilor, organizarea şi desfăşurarea pregătirii profesionale continue.
Fireşte, ne vom bizui în activitatea noii reprezentanţe pe sprijinul unor profesionişti cu experienţă, deopotrivă practicieni, dar şi universitari, precum şi al autorităţilor locale împreună cu care intenţionăm să organizăm şi în viitor manifestări profesionale de prestigiu şi de utilitate semnificativă atât pentru membrii noştri, cât şi pentru viaţa socială a zonelor în care auditorii noştri îşi desfăşoară misiunile în scopul satisfacerii interesului public, legat de asigurarea unui mediu de încredere în afaceri”.

La rândul său, primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a felicitat Consiliul Camerei pentru inițiativa de a înființa această reprezentanță la Cluj-Napoca și a promis sprijinul autorităților locale pentru buna desfășurare a acestei activități, exprimând, totodată, aprecierile sale pentru rolul social important al auditului financiar în crearea climatului de încredere necesar în actualele condiții economice.
În continuare, deputatul Aurelia Cristea a formulat calde aprecieri la ideea organizării acestei reprezentanțe la Cluj-Napoca și a subliniat interesul pe care atât mediul politic, precum și cel de afaceri și cel universitar îl acordă acestei profesii.



A urmat momentul tăierii panglicii inaugurale a reprezentanței de către președintele Horia Neamțu, deputatul Aurelia Cristea și primarul Emil Boc, amplasată într-un sediu modern și funcțional, pregătit într-un timp record de Executivul Camerei, împreună cu auditori financiari din Cluj-Napoca, sub coordonarea conf. univ. dr. Emil Irimie Popa, de la Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor din cadrul Universității Babeș-Bolyai.
În ziua evenimentului, la sediul reprezentanței din Cluj-Napoca s-au desfășurat și ședințele de lucru ale Biroului Permanent și, respectiv, a Consiliului Camerei Auditorilor Financiari din România. 
Reprezentanţa Cluj-Napoca a Camerei Auditorilor Financiari din România asigură servicii pentru 371 de auditori persoane fizice, 84 de firme de audit şi 161 de stagiari şi are sediul în strada Traian Moşoiu nr. 46, apartament 17, tel/fax: 0264.455.667, mobil: 0756.133.170, e-mail: centru.cluj@cafr.ro.