Seminar de instruire profesională cu tema Combaterea spălării banilor – IAŞI – 09 octombrie 2015
Seminar de instruire profesională cu tema Combaterea spălării banilor –  IAŞI – 09 octombrie 2015

Camera Auditorilor Financiari din România
organizează împreună cu Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor, seminarul de instruire, din seria celor dedicate tuturor categoriilor de entităţi raportoare privind pregătirea profesională continuă a specialiştilor implicaţi în combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului dedicat auditorilor financiari, membri ai Camerei.

Seminarul de instruire Combaterea Spălării Banilor/Combaterea Finanţării Terorismului va avea loc la IAŞI în data de 09 octombrie 2015, în intervalul orele 11.00 -15.00,  în cadrul Universităţii „Mihail Kogălniceanu”Iaşi, str.Băluşescu, nr.2, Aula „Mihail Kogălniceanu”.

Lectori ai Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a  Spălării Banilor vor susţine prelegeri pe următoarele teme:
a) Gabriela Coman, Analist financiar, Direcţia Supraveghere şi Control, având ca temă de prezentare – "Cunoaşterea clientelei si monitorizarea relaţiei de afaceri: conformitate, supraveghere şi control / Prezentare privind tipologii/scheme de spălare a banilor"
b) Ionela - Laura Cojocaru Galer, Analist financiar, Direcţia Cooperare Interinstituţională şi Relaţii Internaţionale -  "Atribuţiile Oficului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor în conformitate cu standardele internaţionale FATF"  

1.Locaţie: IAŞI, 09 octombrie 2015 în intervalul orar 11:00-15:00, în cadrul Universităţii „Mihail Kogălniceanu” IaşiAula „Mihail Kogălniceanu”, str.Băluşescu, nr.2.

2.Participanţi:
- Auditori financiari, membri ai Camerei care au toate obligatiile faţă de CAFR îndeplinite la zi.
- Stagiari în activitatea de auditori financiari, care au toate obligaţiile faţă de CAFR îndeplinite la zi .

3.Număr locuri disponibile: 200
Înscrierile se vor face în limita locurilor disponibile în sală, în ordinea datei si orei înregistrarii Formularului de participare, completat.

Formularele de participare (click aici) completate se transmit la Reprezentanţa IAŞI, pe  e-mail: centru.iasi@cafr.ro sau fax: 0232/264.455 şi înregistrate în ordinea sosirii lor, în limita a 200 locuri.
Lista participanţilor la seminar va fi publicata pe site-ul Camerei în data de 05 octombrie 2015, ora 14:00, şi va fi transmisă electronic către ONPCSB.

4.Taxa de participare: Nu se percep taxe de participare la cursuri. CAFR va suporta toate costurile aferente organizării acestui seminar, mai puţin cheltuielile de transport si cazare ale participanţilor la acest seminar.

5.Alte informaţii: Se eliberează "Certificate de participare pentru pregătirea profesională nestructurată" aferentă anului 2015/3 ore