Schimbările fundamentale în privința auditului financiar au fost analizate la București în cadrul Congresului Profesiei de Auditor Financiar din România
Mai mult de 300 de auditori financiari, membri ai Camerei Auditorilor Financiari din România (CAFR) și experţi în domeniu din România şi din străinătate au analizat, vineri, 3 noiembrie 2017, la București, în cadrul Congresului Profesiei de Auditor Financiar, schimbările fundamentale la nivel european ale auditului și cele mai importante modificări din ultimii 30 de ani.
Modificările sunt aduse de Directiva Europeană 56/2014 privind auditul statutar, implementată și în România din 15 iulie prin Legea nr. 162/2017.
,,De ce avem această Directivă Europeană? O avem pentru că este un răspuns la criza financiară. La 10 ani după criză, ne întrebăm dacă Directiva Europeană va face o diferență și, modul în care analizăm modificările în audit la care asistăm din această perspectivă. Criza financiară nu a frânt auditul însă a condus la necesitatea inovării și a unei mai multe transparențe. Aș vrea să judecăm Directiva Europeană în acești termeni. Vedem acum un audit mai transparent pentru entitățile de interes public. Acum, rapoartele de audit sunt în mod real citite de mai mulți și sunt mult mai profunde’’, a declarat Robert Stenhouse, vicepreședinte ACCA, prezent la București.
,,Vom avea un nou mod de lucru. Urmează o perioadă în care va trebui să conlucrăm cu noul organism de supraveghere din România - ASPAAS. Dorim să îl vedem ca pe un partener în așa fel încât să ne putem desfășura activitatea în condiții de cea mai bună calitate în ceea ce privește misiunile desfășurate de către membrii noștri și să contribuim la creșterea încrederii opiniei publice în activitatea pe care o desfășoară auditorii statutari. O altă modificare importantă este întărirea rolului guvernanței corporative la entitățile de interes public. Profesia noastră va avea un rol foarte important prin includerea de membri ai corpului nostru profesional in Comitetele de audit.’’ susține dr. Ciprian Teodor Mihăilescu, Președinte CAFR.
Printre invitații internaționali care au participat la Congresul CAFR s-au aflat reprezentanți ai instituțiilor cheie ale profesiei de audit, la nivel global: Federația Internațională a Contabililor (IFAC), Accountancy Europe (Federația Europeană a Experților Contabili), Federația Experților Contabili Francofoni (FIDEF), Institutul Contabililor Autorizați din Marea Britanie, (ICAEW), Common Content Project, Federația Europeană a Contabililor și Auditorilor pentru IMM-uri (EFAA), care au vorbit despre oportunitățile dar și despre provocările profesiei de auditor financiar la nivel internațional:
,,Suntem într-un moment în care asistăm la un val de tehnologie, digitalizare în profesia noastră, care modifică modul în care facem lucrurile și, probabil, va trebui să reproiectăm auditul într-un mod fundamental. Creioanele au dispărut din munca noastră, laptop-urile s-au subțiat dar, fundamental, activitatea noastră nu s-a schimbat. Nu încă, ci urmează.’’, a afirmat Paul Thompson, directorul EFAA - Federația Europeană a Contabililor și Auditorilor pentru IMM-uri.
,,Privind în perspectivă este foarte important să îmbrățișăm tehnologia și să ne pregătim pentru schimbări. Nu ne temem de schimbări, dacă vom fi pregătiți, digitalizarea și tehnologia vor crea oportunități pentru profesia noastră. Fie că vorbim despre inteligența artificială sau despre analiza big data, va fi mereu nevoie de ființe umane care au nevoie de calificarea de auditor, care poate include raționamentul profesional în analiza datelor. Încă gândim mult în termeni de informații financiare, dar acum și în viitor ne vom lovi de multe teme fără legătură cu acestea. Dacă vă gândiți la Volkswagen și Dieselgate problema nu a fost legată de informațiile financiare, ci de ceva total diferit, dar cu implicații financiare uriașe’’, crede Hilde Blomme, director adjunct Accountancy Europe.
,,Din perspectiva internațională, pe care vreau să o împărtășesc Congresului și auditorilor români, noul raport de audit ilustrează o concentrare mai bună asupra prezentărilor de informații, asupra percepției auditorilor în ceea ce privește identificarea riscurilor și reacția auditului’’, a spus Christopher Arnold, director în cadrul IFAC - Federația Internațională a Contabililor.
Modificările la nivel european întăresc rolul auditorului și în ceea ce privește bunul mers al economiei și chiar stabilitatea financiară, prin verificarea și controlul modului în care sunt folosite resursele financiare în fiecare moment al vieții companiilor auditate, fie că vorbim despre semnalarea neregulilor, fie de prevenirea lor în cheltuirea eficientă a banului public sau a fondurilor europene, unde pe viitor auditorii CAFR vor avea un cuvânt mai important de spus.
,,Prin activitatea desfășurată în anul 2017, Camera Auditorilor Financiari din România a demonstrat că este un membru activ în sistemul de reglementare și supraveghere în acest domeniu dificil al prevenirii spălării banilor și finanțării terorismului, eforturi circumscrise obiectivului general al CAFR și anume acelea de a oferi servicii de audit financiar de o înaltă calitate, în interesul publicului în general și, în special, în interesul comunității de afaceri’’, a subliniat Daniel-Marius Staicu, șeful Oficiului Național pentru Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor, prezent la Congres.
,,Congresul nostru a subliniat faptul că acum, mai mult decât oricând există, o legătură directă între munca auditorilor financiari, rapoartele suplimentare către Comitetele de audit și raportările către public. Iar acest lucru are o importanță covârșitoare în ceea ce privește claritatea și rigoarea procesului de audit. Chiar dacă auditul nu s-a schimbat fundamental în ultimii 30 de ani, noul raport de audit introdus de legislație este un pas enorm, pozitiv, fundamental, probabil cel mai semnificativ și important din ultimii 30 de ani’’, a concluzionat Ciprian Mihăilescu - Președintele CAFR.
Directorul general pentru Europa al ICAEW - Institutul experților contabili din Marea Britanie și din Țara Galilor, - Martin Manuzi, a apreciat în mod deosebit interesul pentru profesie manifestat la București: ,,Vă felicit pentru modul fantastic în care ați organizat Congresul și ați ales temele de discuție, din perspectiva internațională a auditului. Suntem bucuroși să contribuim cu perspectiva noastră, aici, la aceste teme internaționale de dezbatere’’.
CAFR a fost înființată în 1999 și este organismul profesional care organizează, coordonează și autorizează desfășurarea activității de audit financiar din România. CAFR are aproximativ 4500 de membri persoane fizice și circa 1000 de membri persoane juridice. CAFR face parte din Federația Internațională a Contabililor (IFAC) și din Federația Europeană a contabililor (Accountancy Europe). Principalele activități ale CAFR sunt îndreptate spre reglementare, controlul calității, autorizarea auditorilor financiari și formarea profesională.