Anunt organizare examen
Camera Auditorilor Financiari din România organizează în luna mai 2008 examenul de aptitudini profesionale, pentru atribuirea calităţii de auditor financiar.La examen se pot înscrie următoarele categorii de persoane:
- stagiari care au finalizat perioada de stagiu şi au îndeplinit toate obligaţiile faţă de Cameră;
- stagiari care au fost respinşi la alte sesiuni de examen şi se află în termenul legal pentru susţinere examenului;
- stagiarii care nu au obţinut calitatea de auditor financiar şi se află în anul suplimentar de stagiu (au susţinut sau nu s-au prezentat la cele 3 sesiuni prevăzute de lege, în termen de 2 ani de la terminarea stagiului) şi au participat la cursul din 17 – 20 aprilie 2008.
Înscrierile la examen şi viza pentru cei care finalizează stagiul se vor face în perioada 07 aprilie – 30 aprilie 2008.
Taxa de examen: 350 lei / probă
Taxa se poate achita prin bancă (Banca: BCR Sucursala Libertăţii; IBAN: RO09 RNCB 0069 0076 6442 0001; Cod fiscal: 12 13 70 45) sau la casieria de la sediul Camerei.
În vederea înscrierii la examen, candidaţii vor depune personal sau prin delegat (împuternicire de mână) la sediul Camerei din Bucureşti, Str. Sirenelor, nr.67-69, Sector5, următoarele acte:
1. pentru stagiarii care se înscriu prima dată la examenul de aptitudini profesionale, pentru atribuirea calităţii de auditor financiar:
- caietul de stagiu completat şi raportul îndrumătorului de stagiu pentru ultimul an de stagiu;
- cerere-model - (click aici);
- declaraţia îndrumătorului de stagiu prin care se atestă capacitatea stagiarului de a se prezenta la examen – (click aici). În cazul în care stagiarul a avut mai mult de un îndrumător pe perioada stagiului, trebuie depuse declaraţii de la toţi îndrumătorii de stagiu;
- copia documentului care atestă achitare a taxei de înscriere;
- copie buletin/ carte de identitate;
- 4 fotografii tip buletin.
2. pentru stagiarii care au fost respinşi la alte sesiuni de examen şi se află în termenul legal pentru susţinere examenului:
- cerere-model - (click aici);
- copia documentului care atestă achitare a taxei de înscriere;
- copie buletin/ carte de identitate;
- 4 fotografii tip buletin.
3. pentru stagiarii care au mai depus dosar pentru participarea la examen, dar din diferite motive personale nu s-au putut prezenta şi s-au retras, dar se află în termenul legal pentru susţinere examenului:
- cerere-model - (click aici);
- declaraţia îndrumătorului de stagiu prin care se atestă capacitatea stagiarului de a se prezenta la examen – (click aici). În cazul în care stagiarul a avut mai mult de un îndrumător pe perioada stagiului, trebuie depuse declaraţii de la toţi îndrumătorii de stagiu;
- copia documentului care atestă achitare a taxei de înscriere;
- copie buletin/ carte de identitate;
- 4 fotografii tip buletin.
4. Care nu au obţinut calitatea de auditor financiar şi au finalizat anul suplimentar de stagiu (au participat la cursurile din perioada 17-20 aprilie 2008)
- cerere-model - (click aici);
- copia documentului care atestă achitare a taxei de înscriere;
- copie buletin/ carte de identitate;
- 4 fotografii tip buletin.
Înscrierile se fac numai personal sau prin delegat (împuternicire de mână). Dosarele primite prin orice altă modalitate (poşta, curier etc.) nu vor fi luate în considerare.
Program de înscrieri: de luni până vineri, între orele 9:00 - 15:00.
Relaţii suplimentare se pot obţine la telefoanele 021/410.74.43 sau 021/410.03.96.
Pentru a evita aglomeraţia în cursul lunii aprilie pentru acordarea vizei şi înscrierea la examen, vă rugăm să nu vă prezentaţi la Departamentul de admitere, pregătire continuă şi stagiari doar în ultimele zile!