Universitatea Crestina Dimitrie Cantemir din Bucuresti
Universitatea Creştina “Dimitrie Cantemir” din Bucureşti
Potrivit acordurilor de cooperare încheiate între Camera Auditorilor Financiari din România şi Universitatea Creştina “Dimitrie Cantemir” din Bucureşti, Facultatea de Finanţe, Bănci şi Contabilitate, absolvenţii programului masteral
• ”Gestiune şi audit financiar” - începând cu promoţia 2010-2012
vor primi o diplomă care le va asigura accesul direct, fără examen, la stagiul de auditor financiar, în conformitate cu prevederile legale ale Camerei Auditorilor Financiari din România.