Mesajul Consiliului Camerei Auditorilor Financiari din România cu prilejul sărbătorilor de Crăciun si de Anul Nou
Stimaţi colegi,
            Cu prilejul sărbătorilor de Crăciun şi de Anul Nou, Consiliul 
Camerei Auditorilor Financiari din România vă adresează cele mai calde urări de 
bine şi prosperitate şi noi împliniri în activitatea 
dumneavoastră.
            A trecut un an în care, în condiţiile economice 
dificile cu care şi ţara noastră se confruntă, auditorii financiari români şi-au 
demonstrat din nou capacitatea, talentul şi pregătirea profesională în 
îndeplinirea misiunilor pe care şi le-au asumat, câştigând respectul mediului 
economic şi social.
            La rândul său, organizaţia profesională 
căreia îi aparţinem a făcut paşi însemnaţi în activitatea sa, paşi care au 
culminat, zilele trecute, cu acceptarea Camerei Auditorilor Financiari din 
România, ca membru cu drepturi depline al Federaţiei Europene a Contabililor. 
            Constatăm cu bucurie şi mândrie că acum aparţinem unui organism 
profesional care face parte în momentul de faţă din marea familie a celor trei 
importante organizaţii internaţionale ale profesiei - Federaţia Internaţională a 
Contabililor (IFAC), Federaţia Europeană a Contabililor (FEE) şi Federaţia 
Internaţională a Experţilor Contabili Francofoni (FIDEF), fapt care atestă, fără 
nici o îndoială, statutul profesional pe plan extern al auditorilor financiari 
români, recunoaşterea capacităţii şi determinării CAFR de a participa activ la 
viaţa internaţională a profesiei.
            Vă dorim şi ne dorim cu toţii 
ca anul care vine să aducă numai lucruri bune pentru activitatea auditorilor 
financiari, cât mai multe şi mai interesante misiuni de audit, astfel încât să 
ne putem împlini profesia şi să punem umărul la împlinirea efortului general 
pentru o viaţă mai fericită pentru români. Iar pe plan personal vă urăm noroc, 
sănătate şi viaţă în bunăstare, alături de cei dragi!
În numele Consiliului Camerei Auditorilor Financiari din România,
Prof. univ. Dr. Ion 
Mihăilescu,
Preşedintele CAFR
									










