Reprezentanţii şi supleanţii desemnaţi pentru participarea la lucrările Conferinţei anuale a CAFR din anul 2008 – regiunea de dezvoltare SUD VEST.
Reprezentanții şi supleanții desemnați pentru participarea la lucrările Conferinţei anuale a CAFR din anul 2008 – regiunea de dezvoltare SUD VEST.
În conformitate cu Normele de reprezentare a auditorilor financiari la 
Conferinţele CAFR (Norme), aprobate prin Hotărârea nr. 97/2007 a Consiliul 
Camerei, publicate pe site-ul CAFR, precum şi în Monitorul Oficial al României, 
Partea I, nr. 624 din 11 septembrie 2007, cu modificările şi completările 
ulterioare,
în cadrul lucrărilor seminarului cu tema „Abordări ale auditului 
financiar în anul 2008”, desfăşurat în data de 8 martie 2008, în Râmnicu Vâlcea, 
la care au fost invitaţi auditorii financiari din judeţele care fac parte de 
regiunea de dezvoltare SUD VEST a României, au fost desemnaţi reprezentanţii şi 
supleanţii auditorilor financiari, din judeţele participante, la lucrările 
Conferinţei anuale a CAFR din anul 2008.
Norma de reprezentare este de 1 reprezentant la 10 auditori financiari şi 1 supleant la 20 auditori financiari, la nivel de judeţ.
Până în luna aprilie 2008, CAFR urmează să organizeze în centrele importante 
ale ţării acelaşi seminar. În cadrul acestor evenimente, CAFR îşi propune să 
abordeze unele subiecte de actualitate ale domeniului în care îşi desfăşoară 
activitatea membrii săi şi care sunt considerate utile pentru aceştia, seminarul 
dorindu-se a se constitui ca un veritabil dialog între Cameră şi membrii 
acesteia, pentru identificarea problemelor cu care aceştia se confruntă.
În 
cadrul acestor evenimente se va proceda şi la numirea reprezentanţilor, precum 
şi a supleanţilor acestora la Conferinţa anuală din anul 2008.
CAFR urmează să organizeze acelaşi eveniment şi în Iaşi unde vor fi invitaţi auditorii financiari cu domiciliul în judeţul: Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava şi Vaslui (regiunea de dezvoltare NORD EST a României). Data de desfăşurare a acestui seminar va fi comunicată prin publicarea pe site-ul CAFR.
									










