Seminarul „Abordări ale auditului financiar în anul 2008” – 29 martie 2008 – Iaşi
Seminarul „Abordări ale auditului financiar în anul 2008” – 29 martie 2008 – IaşiÎn data de 29 martie 2008, va fi organizat în Iaşi, seminarul cu tema 
„Abordări ale auditului financiar în anul 2008”.
Evenimentul va fi 
organizat în Complexul de Conferinţe Astoria - Traian din Iaşi, Piaţa Unirii nr. 
1, Judeţul Iaşi. 
La acest eveniment sunt invitaţi să participe, începând cu 
ora 9:30, auditorii financiari din judeţele aferente regiunii de dezvoltare NORD 
EST a României, şi anume: Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, 
Suceava şi Vaslui. Invitaţiile de participare pentru acest eveniment 
vor fi transmise, prin poştă, auditorilor financiari cu domiciliul în aceste 
judeţe.
Seminarul se doreşte a constitui un real dialog între membrii Camerei 
şi Cameră pentru identificarea problemelor cu care aceştia se confruntă, dar şi 
pentru o mai bună cunoaştere a profesiei de auditor financiar în rândul 
instituţiilor statului, a altor instituţii la nivel local, precum şi al 
beneficiarilor activităţii de audit financiar. Din acest motiv, printre 
invitaţii la acest eveniment se numără, pe lângă auditorii financiari, şi 
reprezentanţi ai acestora.
În cadrul acestui eveniment va avea loc şi 
desemnarea reprezentanţilor auditorilor financiari, precum şi a supleanţilor 
acestora la Conferinţa anuală din anul 2008 din judeţele enumerate mai sus. 
Desemnarea acestora va avea loc în conformitate cu Hotărârea nr. 97/2007 a 
Consiliului privind aprobarea Normelor de reprezentare a auditorilor 
financiari la Conferinţele Camera Auditorilor Financiari din România, cu 
modificările şi completările ulterioare.
Numărul de reprezentanţi şi 
supleanţi aferent fiecărui judeţ va fi următorul (1 reprezentant la 10 auditori 
financiari şi 1 supleant la 20 auditori financiari, la nivel de judeţ):
- Bacău: 5 reprezentanţi şi 2 supleanţi
 - Botoşani: 1 reprezentant şi 1 supleant
 - Iaşi: 7 reprezentanţi şi 3 supleanţi
 - Neamţ: 3 reprezentanţi şi 2 supleanţi
 - Suceava: 2 reprezentanţi şi 1 supleant
 - Vaslui: 1 reprezentant şi 1 supleant
 
									










