Seminar cu participare internaţională axat pe controlul calităţii
În perioada 25-26 iunie a.c., la Baia Mare, în organizarea Camerei Audtorilor Financiari din România, s-a desfăşurat un seminar cu participare internaţională axat pe controlul calităţii.
În deschiderea manifestării, prof. univ. dr. Ion Mihăilescu, preşedintele CAFR, a relevat faptul că seminarul se înscrie în contextul acţiunilor convenite în protocolul de colaborare profesională semnat anul trecut la Cluj-Napoca, între Cameră şi Institutul Contabililor Autorizaţi din Anglia şi Ţara Galilor (ICAEW) şi a salutat, în acest sens, prezenţa a doi importanţi specialişti din partea acestei organizaţii profesionale britanice: Chris Cantwell, director tehnic Reglementarea Practicilor şi Paul Simkins, Directorul Departamentului de asigurare a calităţii. Totodată, a urat „Bun venit” unor invitaţi de onoare din ţari vecine României, precum Victorya Lisina şi Mikhail Krapivko, vicepreşedinţi ai Uniunii Auditorilor din Ucraina, Hristo Mavrudiev, vicepreşedinte al Institutului Contabililor (IDES) din Bulgaria, Pal Lakatos, membru în Consiliul de conducere a filialei Budapesta şi Istvan Puskas, membru în Comitetul de Control al Calităţii, din Camera Auditorilor din Ungaria, Veaceslav Ciobanu, preşedintele Asociaţiei Contabililor şi Auditorilor Profesionişti din Republica Moldova.
Au participat la seminar membri ai Consiliului CAFR şi ai Comisiilor de apel, şi respectiv, de audit statutar, auditori financiari din judeţele Maramureş şi Satu Mare, formatori pentru pregătirea continuă din mai multe regiuni de dezvoltare ale României.
În cadrul unor alocuţiuni de salut din partea oaspeţilor străini, aceştia au mulţumit pentru invitaţie şi pentru oportunitatea de a realiza un schimb important de informaţii pe o temă extrem de actuală şi preocupantă pentru auditul financiar, în contextul economic dificil cu repercusiuni la nivel global şi naţional.
Asistenţa a audiat următoarele teme:
Paul Simkins şi Chris Cantwell – de la institutul britanic I.C.A.E.W.
-
Reglementarea auditului şi controlul de calitate
-
Implementarea practică a Standardelor Internaţionale de Audit clarificate
Mircea Bozga, director audit, din firma PricewaterhouseCoopers România
-
Managementul riscului în auditul financiar
Prof. Univ. dr. Elena Dobre, Universitatea „Ovidius” din Constanţa
-
Managementul, controlul şi auditul proiectelor.
Pe marginea prezentărilor s-au pus întrebări, s-au purtat discuţii ample pe aspecte de conţinut sau punctuale.
În încheierea lucrărilor, prof. univ. dr. Ion Mihăilescu, preşedintele Camerei, a subliniat valoarea profesională deosebită a expunerilor şi dezbaterilor, în cadrul seminarului, care au contribuit la clarificarea unor aspecte de ordin practic şi au relevat soluţii la probleme actuale ale asigurării calităţii în misiunile de audit. În acest sens, a mulţumit lectorilor pentru expertiza pe care au oferit-o participanţilor, pentru prestaţia de înalt nivel profesional. Totodată, a apreciat în mod deosebit reuşita acestui eveniment, remarcând în această privinţă implicarea domnului Szmutku Zoltan auditor financiar din Baia Mare.
În privinţa participării internaţionale, președintele Camerei a subliniat importanţa acestor întâlniri profesionale, atât pe plan european, cât şi zonal, care au meritul incontestabil al unei mai bune cunoaşteri reciproce a problemelor care se pun şi al realizării unor cooperări reale în beneficiul dezvoltării profesiei.